| cati oameni in poza atatea povesti strabat timpul |
Este prima mea postare, ca orice calatorie si a mea incepe cu un pas si acesta va fi un citat: "Ai nevoie de putere doar atunci cand vrei sa faci ceva nociv, in rest, orice altceva ai vrea sa faci iubirea este suficienta" spunea actorul, producatorul dar si compozitorul Charles Spencer Chaplin.
Mi-am propus sa scriu despre calatorii deoarece toata viata noastra este un sir de calatorii: imaginare, spirituale, cu scop turistic sau de afaceri, in interes personal sau de grup, toate insa au ceva in comun: fiecare destinatie devine un punct de plecare si doar ceea ce traim devine adevarul vietii noastre, fiecare clipa traita devine secventa din marele film al calatoriei noastre in care noi suntem protagonistul dar si regizorul, producatorul, compozitorul si cel mai important scenograful acestuia.
Intotdeauna am simtit ca nimic nu este intamplator, ca exista o lumina, ca cineva sau ceva ne calauzeste si foarte mult timp am cautat acest ghid in afara mea, mai tarziu, cand foarte multe "intamplari" au aparut in viata mea am inteles ca Iubirea este Calauza, Dumnezeul, Lumina mea si ca toate acestea sunt in interiorul meu.
Calatoria incepe si se termina in noi, toate imaginile din afara noastra sunt defapt in mintea noastra, toti prietenii, copiii, bunicii sau dusmanii nostri sunt in noi. Bucuria intalnirii sau tristetea despartirii sunt in noi. Ce diferenta este intre rosul pe care il "vedem" noi sau rosul pe care-l "vede" un daltonist? Bucuria noastra de a privi un trandafir rosu este aceeasi chiar daca am fi daltonisti, sufletul se bucura atunci cand imbracam gandul in iubire si de aceea orice gand pe care-l voi asterne aici il voi imbraca in iubire.